RECUPERAREA CREANTELOR

CUM SA PREVII DEBITELE NEPERFORMANTE

Inainte de a incheia un contract comercial cu un partener, trebuie sa verificati situatia sa financiara. Exista cateva institutii guvernamentale si non-guvernamentale care pot furniza informatii in acest sens. 


REGISTRUL COMERTULUI
Registrul Comertului poate furniza informatii contra cost privind:
Actionarii si administratorii unei societati;
Capitalul social al societatii;
Alte societati la care o persoana sau o societate este actionar sau administrator.

MINISTERUL FINANTELOR
Ministerul Finantelor (www.mfinante.ro) poate furniza informatii on-line (daca indicati codul fiscal ) cu privire la orice societate inregistrata in Romania:
Informatii fiscale generale;
Bilantul contabil pentru cativa ani anteriori;
Taxele restante la bugetul de stat;
TVA si alte declaratii fiscale la Ministerul Finantelor.


Centrala Incidentelor de Plati
Centrala Incidentelor de Plati din cadrul Bancii National a Romaniei poate furniza informatii contra cost cu privire la societatile care nu au onorat cecurile si/sau biletele la ordin emise.


Instantele judecatoresti
Informatii privind litigiile comerciale ale unui potential partener de afaceri pot fi obtinute numai de la instanta unde se judeca litigiul. Daca nu se cunoaste orasul unde are loc procesul, vor fi dificil de identificat posibile litigii in care ar fi implicat potentialul partener.


Bursa de valori
Daca potentialul partener de afaceri este listat la Bursa de Valori, rapoartele financiare obligatorii (raportul administratorilor, bilantul, contul de profit si pierderi, etc) pot fi gasite la urmatoarele adrese: www.rasd.ro si www.bvb.ro. 

Legislatia privind disciplina contractuala
Conform Legii nr.469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale, un contract comercial trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele clauze:
Descrierea detaliata a partilor (denumire, sediu, capital social, cont bancar);
Obligatiile partilor;
conditiile de livrare si de calitate a bunurilor si/sau serviciilor;
termenele, modalitatile de plata si de garantare a platii pretului;
clauze de consolidare a pretului în conditiile inflatiei si devalorizarii;
penalitati care ar urma sa fie platite de debitor în cazul neplatii pretului în termen de 30 de zile de la data scadentei obligatiilor prevazute, pentru fiecare zi de întârziere. Totalul penalitatilor pentru întârziere în decontare nu poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate, cu exceptia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.
modul de solutionare a eventualelor litigii aparute în legatura cu derularea si executarea contractului.
Dupa obtinerea unei hotarari definitive a instantei, creditorul va putea sa isi recupereze datoria din patrimoniul debitorului in urmatoarea ordine:
a) Numerar, inclusiv banii aflati in conturi;
b) Valori financiare de orice fel;
c) Produse finite, materiale, imobilizari corporale;
d) Creante.
Creditorul comerciant are prioritate in recuperarea datoriei, mai putin asupra creditorilor care au constituit ipoteci si gajuri asupra aceluiasi debitor. Daca, pentru a aplica procedura somatiei de plata ( vezi mai jos), instanta solicita informatii privind contul bancar al persoanelor fizice sau juridice, bancile sunt obligate sa furnizeze aceste informatii.
PROCEDURA LEGALA DE RECUPERARE A CREANTELOR COMERCIALE
Pentru recuperarea banilor datorati in baza unei relatii comerciale, legea romana prevede urmatoarele cai:
1. Procedura de drept comun
Legea romana (codul de procedura civila) stipuleaza ca un creditor trebuie sa aleaga aceasta procedura daca debitul datorat de debitor nu este evident si judecatorul trebuie sa aprecieze daca pretentiile sale sunt intemeiate sau nu. Daca judecatorul hotaraste ca pretentiile sunt intemeiate, el va pronunta o hotarare prin care va obliga debitorul sa achite debitul, in numerar sau in natura.
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.58/2003 care a modificat Codul de procedura civila mentioneaza ca litigiile in pretentii se judeca de doua instante, astfel:
Judecatoria, care are competenta sa judece litigii al caror obiect are o valoare de pana la 1 mld. ROL (100.000 RON);
Tribunalul, care are competenta sa judece litigii al caror obiect are o valoare de peste 1 mld. ROL (100.000 RON), precum si litigii al caror obiect este neevaluabil in bani.

2. Procedura speciala “somatia de plata”
Pentru incasarea unei creante comerciale, poate fi initiata si o procedura legala speciala numita “somatia de plata”. Legea romana (Ordonanta de Guvern nr.5/2001 privind procedura somatiei de plata) permite creditorului sa inceapa procedura somatiei de plata pentru a-si recupera creanta numai daca aceasta rezulta dintr-un contract commercial constatat printr-un inscris, legal incheiat si daca debitele sunt certe, lichide si exigibile.
Astfel, in cadrul acestei proceduri speciale judecatorul nu face aprecieri privind incalcarea contractului sau vinovatia uneia din parti, acestea facand obiectul procedurii de judecata de drept comun, conform punctului 1 de mai sus. Judecatorul va verifica numai daca debitul indeplineste conditiile prevazute de lege (contract scris, debit cert, lichid si exigibil) si daca apreciaza ca aceste conditii nu sunt indeplinite, va respinge irevocabil cererea de somatie de plata. In acest caz, creditorul va avea dreptul sa porneasca procedura de drept comun pentru recuperarea debitului.

Proceduri diferite privind recuperarea creantelor

Potrivit legii romane, in cazul in care un debitor nu si-a platit datoria pana la data scadenta, creditorul sau poate initia o procedura in fata instantei pentru recuperarea creantei sale, in termenul de prescriptie de trei ani. In plus, desigur, creditorii pot utiliza si prevederile stabilite de Legea 85/2006 (“Legea Insolventei”), acolo unde acestea sunt aplicabile.

Incepand din octombrie 2007, cand a intrat in vigoare Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 119/2007 (“OUG 119”), ca parte a responsabilitatilor asumate de Romania in procesul de integrare in Uniunea Europeana, coexista doua proceduri urgente privind recuperarea creantelor – procedura somatiei de plata, stabilita prin Ordonanta Guvernului nr.5/2001, si procedura ordonantei de plata, stabilita prin OUG 119. In functie de cazul lor concret, creditorii pot opta pentru oricare dintre cele doua procedure urgente, dar pot, de asemenea, utiliza si procedura generala prevazuta de Codul de procedura civila, care necesita insa mai mult timp pentru o implementare integrala.

Somatia de plata si ordonanta de plata
In cazul in care creditorul detine informatii suficiente privind solvabilitatea debitorului sau, iar creanta sa este atestata prin inscrisuri, atunci cea mai buna optiune pentru creditor este sa utilizeze una dintre cele doua procedure urgente. Atat procedura somatiei, cat si cea a ordonantei de plata se refera la creante certe, lichide si exigibile. O creanta este certa, atunci cand existenta sa este dincolo de indoiala; este lichida, atunci cand cuantumul sau este determinat sau determinabil; si este exigibila, atunci cand a devenit scadenta.

Procedura somatiei este o procedura speciala si urgenta, ce poate fi utilizata numai pentru recuperarea creantelor reprezentand sume de bani, rezultand din contracte sau din alte inscrisuri, semnate de ambele parti. Ordonanta de plata detine o arie mai restransa de aplicare, in sensul ca ea reglementeaza recuperarea creantelor reprezentand sume de bani, ce decurg din contracte comerciale, definite drept acele contracte incheiate intre comercianti, ori intre comercianti si autoritati contractante.

In timp ce, in procedura somatiei de plata, facturile semnate de debitor reprezinta dovada de baza utilizata in fata instantei, procedura ordonantei de plata permite o mai mare flexibilitate in ceea ce priveste furnizarea dovezilor in instanta. Astfel, un creditor ce utilizeaza aceasta procedura poate depune cu success, pe langa facturi, si alte documente care sa ateste creanta sa fata de debitor, cum ar fi corespondenta cu acesta.

Acesta este un aspect important in aceasta procedura, ce transforma ordonanta de plata intr-o procedura mai avantajoasa pentru creditori, comparativ cu somatia de plata.
Un alt avantaj al ordonantei de plata este faptul ca, in cadrul acestei proceduri, debitorul isi poate recunoaste partial datoria, in timp ce procedura somatiei nu permite o asemenea recunoastere partiala. Astfel, judecatorul poarte emite o decizie in acest sens, iar creditorul isi va putea recupera o parte a creantei sale, in timp ce, pentru restul creantei pretinse, poate introduce o cerere in instanta in temeiul procedurii generale prevazute de Codul de procedura civila.

Procedura generala
Potrivit Codului de procedura civila, care instituie procedura generala privind recuperarea creantelor, inainte de initierea unei actiuni in instanta, creditorul trebuie sa incerce sa solutioneze problema in mod amiabil cu debitorul. In acest sens, creditorul trebuie sa comunice o notificare scrisa debitorului, prin care sa-l invite in scopul solutionarii amiable a problemei. Notificarea trebuie sa includa, drept anexe, toate documentele ce atesta creanta creditorului, si trebuie transmisa cu cel putin 15 zile inainte de data propusa pentru intalnire. Daca partile reusesc sa rezolve problema in mod amiabil, atunci debitorul va plati suma datorata si nicio actiune nu va mai fi introdusa in instanta.

Insa, in cazul in care partile nu ajung la o intelegere, sau daca partile ajung la o intelegere, pe care debitorul o incalca, atunci creditorul poate introduce o actiune in instanta, la care va anexa toate documentele ce atesta faptul ca partile au incercat sa solutioneze problema amiabil inainte de introducerea respectivei actiuni. In lipsa unor asemenea dovezi, actiunea va fi respinsa de instanta.

La fel ca si in cazul procedurilor somatiei si ordonantei de plata, instanta competenta in cadrul procedurii generale este judecatoria sau tribunalul, in functie de cuantumul creantei ce face obiectul litigiului.

Avantajele si dezavantajele principale intre procedura generala si procedurile urgente
Un avantaj al procedurilor urgente este faptul ca taxa de timbru ce trebuie platita de creditori are un cuantum de doar 39 lei, reprezentand echivalentul a aproximativ 10 euro, in timp ce, in cazul procedurii generale, creditorii trebuie sa plateasca o taxa de timbru avand un cuantum ce reprezinta un anumit procent din cuantumul creantei si, in consecinta, cu cat este mai mare cuantumul creantei, cu atat mai mare va fi si taxa de timbru pe care creditorul va trebui sa o plateasca.

Cel mai mare avantaj al procedurilor urgente este tocmai acest caracter urgent, ce permite judecatorului in cauza sa dea o solutie intr-un termen de aproximativ 2-3 luni – textul OUG 119 solicita instantei sa dea o solutie in 90 de zile. In plus, procedurile urgente nu solicita partilor sa incerce solutionarea amiabila a chestiunii, ceea ce scurteaza intregul proces.

Pe scurt, dezavantajele procedurii generale sunt reprezentate de cuantumul ridicat al taxei de timbru si de durata intregii proceduri (prima instanta, apel si recurs), ceea ce face ca un asemenea proces sa dureze uneori 2-3 ani inainte ca instanta sa dea o decizie definitiva si irevocabila. Pe de alta parte, procedura generala ar trebui utilizata, in locul somatiei ori ordonantei de plata, atunci cand creditorii au nevoie de mai mult decat inscrisuri pentru a-si dovedi creanta (de exemplu, depozitii ale martorilor ori ale expertilor). Totusi, atunci cand exista dovezi suficiente privind faptul ca respectiva creanta este certa, lichida si exigibila, creditorii pot recurge la una dintre cele doua proceduri urgente, in locul procedurii generale greoaie si indelungate, prevazute de codul de procedura civila.

Procedura insolventei
Statisticile arata ca in anul 2008 au fost introduse in instanta intre 12.000-14.000 de cereri de insolventa, iar prognoza pe anul 2009 estimeaza ca numarul acestor cereri se va dubla. Intr-adevar, creditorii recurg mult prea des la procedura insolventei, chiar si atunci cand nu detin informatii suficiente privind insolvabilitatea debitorilor lor, unicul lor scop fiind acela de a pune presiune pe debitori, astfel incat acestia sa-si achite datoriile. Din pacate, in cele din urma, aceasta strategie se intoarce deseori impotriva lor.
Creditorii indreptatiti sa solicite deschiderea procedurii insolventei

Legea Insolventei impune conditii permisive pentru creditorii ce intentioneaza sa introduca cereri de insolventa impotriva debitorilor lor. Acestea se refera la existenta unei creante certe, lichide si exigibile, mai veche de 30 de zile, si avand o valoare ce depaseste pragul de 10.000 de lei, in cazurile obisnuite, si pragul reprezentat de sase salarii medii pe economie, pentru salariati. Salariul mediu pe economie stabilit pentru 2008 a fost de aproximativ 350 euro.

Odata indeplinite aceste conditii ce privesc creantele, creditorul poate introduce cererea de insolventa in fata instantei. Legea Insolventei nu solicita creditorului sa demonstreze insolvabilitatea debitorului sau, ceea ce face ca initierea procedurii insolventei sa fie destul de simpla. Totusi, la solicitarea debitorului, judecatorul sindic il poate obliga pe creditor sa faca un depozit ce reprezinta maxim 10% din valoarea creantei. Un asemenea depozit va fi returnat creditorului, in cazul in care cererea sa de insolventa este admisa, sau poate fi utilizat pentru a acoperi pierderile suferite de debitor, in cazul in care cererea creditorului este respinsa.

Initierea procedurii
Atunci cand este introdusa o cerere de insolventa, debitorul poate solicita instantei aprobarea unui plan potrivit caruia debitorul sa se poata reorganiza, intr-un efort de a-si plati datoriile. Judecatorul poate confirma sau respinge acest plan. Daca judecatorul considera ca cererea creditorului sau a debitorului este temeinica, daca debitorul nu propune un plan de reorganizare, sau daca un asemenea plan de reorganizare este respins, atunci judecatorul va deschide procedura insolventei si va desemna un administrator judiciar, pentru debitorul persoana juridica.

Consecintele principale ale deschiderii procedurii insolventei sunt: suspendarea termenului de prescriptie pentru toate creantele creditorilor; faptul ca nicio penalitate ori dobanda nu se poate adauga creantelor dupa deschiderea procedurii insolventei; debitorul nu isi mai poate administra activitatea, aceasta fiind incredintata administratorului judiciar, desemnat de catre judecatorul sindic. Debitorul trebuie sa depuna toate informatiile si documentele ce atesta situatia societatii, precum bilant, lista a creditorilor, lista a activelor, a conturilor si bancilor utilizate de debitor, precum si orice alte asemenea informatii, catre administratorul judiciar.

Efectele deschiderii procedurii insolventei asupra altor litigii
Incepand cu data initierii acestei proceduri, toate actiunile judiciare ori extrajudiciare privind satisfacerea creantelor impotriva debitorului sau impotriva activelor sale sunt suspendate. Decizia privind deschiderea procedurii trebuie comunicata tuturor instantelor in jurisdictia carora se afla sediul debitorului, asa cum este acesta inregistrat la registrul comertului, precum si tuturor bancilor la care debitorul detine conturi deschise. Mai mult, dupa deschiderea procedurii, administratorul judiciar trebuie sa-i notifice pe toti creditorii care sunt inregistrati in documentele contabile ale debitorului si sa-i informeze pe acestia in legatura cu termenele pana la care ei trebuie sa-si inregistreze propriile creante impotriva debitorului in fata instantei.

Efecte asupra actelor incheiate de debitor
Toate actele si corespondenta emise de debitor, de administratorul judiciar oride lichidator trebuie sa includa, in limbile romana, engleza si franceza, urmatoarea expresie: “in insolventa”, “in insolvency”, “en procédure collective”. Judecatorul sindic poate decide ca administrarea debitorului sa nu mai fie efectuata de catre debitorul insusi, ci de catre administratorul judiciar, care poate sa solicite judecatorului anularea actelor incheiate de debitor, daca acestea au fost incheiate in frauda drepturilor creditorilor intr-o perioada de 3 ani anterioara datei la care a fost initiata procedura insolventei.

Riscuri privind deschiderea procedurii insolventei, in scopul recuperarii de creante
Asa cum este mentionat mai sus, unii creditori utilizeaza aceasta procedura a insolventei, chiar daca nu detin informatii suficiente privint insolvabilitatea debitorilor lor, insa doar in scopul de a-i determina pe acestia sa-si plateasca datoriile. Totusi, dupa o analiza temeinica a situatiei economice a debitorului, se poate dovedi in cele din urma ca debitorul se afla totusi in insolventa si este deci incapabil sa-si achite toate datoriile, existand astfel riscul pentru creditori ca acestia sa nu-si mai poata recupera creantele de la debitorii lor.

Astfel, dezavantajul major al procedurii insolventei este faptul ca sumele de bani colectate din vanzarea activelor debitorului sunt deseori insuficiente spre a acoperi creantele tuturor creditorilor. Administratorul judiciar va efectua un inventar al tuturor activelor debitorului si poate, in baza deciziei creditorilor aprobata de judecator, sa vanda aceste bunuri, iar incasarile rezultate vor fi distribuite creditorilor si vor fi utilizate spre a acoperi costurile determinate de aceasta procedura.

Legea Insolventei stabileste ordinea in care sunt satisfacute creantele creditorilor. De exemplu, sumele obtinute prin vanzarea activelor ce fac obiectul unor garantii vor fi achitate catre creditorii in favoarea carora respectivele garantii au fost constituite si, numai dupa satisfacerea acelor creante, sumele ramase, daca acestea mai exista, vor fi distribuite catre ceilalti creditori. De asemenea, creantele apartinand institutiilor publice ori creantele salariale au prioritate fata de cele ale altor creditori. Un alt dezavantaj este durata mare a procedurii insolventei, care poate fi si de cativa ani.

Creditorii ar trebui sa fie constienti de faptul ca Legea Insolventei nu a fost creata ca un instrument juridic in scopul recuperarii creantelor. Dimpotriva, o cerere de insolventa ar trebui introdusa in instanta numai atunci cand exista suficiente informatii privind incapacitatea debitorului de a plati creante certe, lichide si exigibile ale creditorilor sai. Creditorii ar trebui sa aiba in vedere faptul ca interesul lor direct este acela de a-si recupera creantele si, in cazul in care ei deschid procedura insolventei, aceasta poate obstructiona capacitatea debitorului de a-si continua activitatea si, in consecinta, poate face imposibila recuperarea creantelor de catre creditori.

Concluzii
Intr-o economie in rapida schimbare, in care blocarea resurselor financiare ale unei societati in incercari esuate de recuperare a creantelor pe cale amiabila inseamna de fapt blocarea intregii activitati a unei asemenea societati, cele doua proceduri urgente prevazute de legislatia romana instituie mecanisme rapide, in baza carora creditorii isi pot recupera creantele in mod eficient si efectiv. Astfel, creditorii sunt cei care trebuie sa efectueze alegerea adecvata intre procedurile diferite reglementate de legea romana, in baza circumstantelor ce particularizeaza cazul lor, dar si pe baza unor informatii corecte si a unei consilieri adecvate.

Recuperari creante. Somatia de plata

 Nu ezitati sa apelati cu incredere la site-ul Licitatii Juridice sau la partenerii nostri Casa de avocatura Coltuc, avocat@coltuc.ro, 0745150894.

Procedura somatiei de plata este o procedura speciala, derogatorie de la dreptul comun, de solutionare a cererilor prin care se solicita obligarea debitorului la plata unei sume de bani, in masura in care sunt indeplinite anumite conditii si are ca obiect obtinerea titlului executoriu intr-un cadru procesual caracterizat prin celeritate.

Aceasta procedura este cea mai simpla si mai uzuala procedura ce s-a elaborat ca urmare a necesitatii simplificarii procedurii de recuperare a creantelor de la debitori, legiuitorul dorind sa puna la dispozitia creditorului o actiune prin care acesta sa-si poata valorifica dreptul de creanta intr-un timp scurt si fara parcurgerea altor etape, care sunt necesare pe calea dreptului comun. Aceasta este aplicabila in fata instantelor judecatoresti si  este menita sa permita creditorului unei obligatii care consta in plata unei sume de bani, sa obtina rapid un titlu executoriu, fara insa ca, astfel, sa fie nesocotite drepturile debitorului.

Legiferarea acestei noi proceduri speciale, prealabile si neobligatorii, reliefeaza interesul legiuitorului pentru intregirea cadrului legislativ cu o procedura care sa asigure creditorilor posibilitatea obtinerii titlului executoriu in conditii de celeritate si cu un efort financiar mai redus. Astfel, prin reglementarile aduse de Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata, aprobata cu modificari si completari prin Legea 295/2002, iar ulterior modificata prin Ordonanta de urgenta nr. 142/2002, Ordonanta de urgenta nr. 58/2003 si Legea nr. 195/2004, s-a urmarit inlocuirea procedurii de drept comun privind recuperarea createlor certe, lichide si exigibile, printr-o procedura mult simplificata.

Creanta este certa atunci cand are o existenta neindoielnica, in sensul ca asupra ei nu s-a conturat un litigiu. Certitudinea creantei reprezinta o conditie pentru promovarea urmatoarelor demersuri procedurale: formularea unei cereri de executare silita a creantei; aplicarea compensatiei legale; promovarea de catre creditor atat a actiunii oblice, cat si a actiunii pauliene.

Creanta este lichida atunci cand aceasta are un cuantum precis determinat. Sunt lichide creantele ce au ca obiect o suma de bani determinata sau o cantitate de bunuri generice determinata. Nu pot fi calificate lichide creantele al caror cuantum urmeaza a fi stabilit pe calea justitiei, precum dreptul la despagubiri pentru repararea unui prejudiciu cauzat printr-o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, dreptul la intretinere etc. Asemenea creante devin lichide si pot fi caracterizate ca atare numai din momentul ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti prin care au fost stabilite. Caracterul lichid al creantei este o cerinta indispensabila pentru a deveni operanta compensatia legala, ca si pentru promovarea de catre creditor a unei actiuni oblice sau a unei actiuni pauliene.

Creanta exigibila reprezinta creanta cu scadenta implinita, deci a carei executare, la nevoie chiar silita, poate fi ceruta de catre creditor. Exigibilitatea creantei difera dupa cum aceasta este pura si simpla sau afectata de modalitati. Astfel, in cazul obligatiilor pure si simple, creanta devine exigibila chiar din momentul nasterii raportului juridic obligational. In cazul obligatiilor afectate de un termen suspensiv, creanta devine exigibila numai din momentul implinirii acelui termen. Instanta judecatoreasca poate suspenda exigibilitatea unei creante acordand termen de gratie debitorului. Caracterul exigibil al unei creante inceteaza prin plata liberatorie a acesteia, precum si prin efectul prescriptiei extinctive.

Cererea privind somatia de plata se depune la instanta competenta sa judece fondul cauzei in prima instanta. Exista trei conditii de admisibilitate a somatiei de plata, respectiv existenta unui inscris care sa ateste drepturi si obligatii pecuniare asumate, existenta unei creante certe, lichide si exigibile, iar mijloacele de proba prin care s-ar putea face dovada creantei pretinse de creditor sunt numai inscrisurile.

In cazul cand debitorul este nemultumit de solutia instanei, poate introduce o actiune in anulare a ordonantei, in termen de 10 zile de la data inmânarii sau comunicarii acesteia. Aceasta se solutioneaza de instanta competenta sa judece fondul pricinii potrivit art. 8 alin 4 si alin 5 din OG 5/2001. In situatia in care actiunea a fost respinsa, hotararea pronuntata devine irevocabila si poate fi investita cu formula executorie, astfel investita ordonanta devine titlu executoriu, care se elibereaza creditorului, totodata se comunica si debitorului.